"Te cunosc după somn, după pijamaua pe care o porţi, după cutele lăsate de trupul tău pe cearşaful alb, scrobit, apretat ce scârţie ca zăpada îngheţată într-o dimineaţă de noiembrie. E amprenta corpului tău, caldă, distinctivă.
Mă aplec şi îmbrăţişez locul ce păstrează forma ta.
Atunci mâinile mi se lungesc, coapsele-mi par a creşte, coastele până ce, ajungând la o suprapunere, capăt forma ta", îi spuse ea- o blondă în hanorac negru, lui- un tânăr uşor creol cu şapcă albă.
Stăteau cu obrazul lipiţi unul de celălalt. În decorul unui roman.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
%5B1%5D.jpg)
2 comentarii:
Ah, nu pot sa-i vad. Ai pus lumina de strada soaptelor de alcov.
"îi spuse ea- o blondă în hanorac negru, lui- un tânăr uşor creol cu şapcă albă"
neasteptat cui apartine acest glas...dar frumos...ca si cand ar fi rupt din poezia urbana :)
Trimiteți un comentariu