Turn off the blue moonlight

Carnetul galben, plin de rânduri mâzgălite stătea într-un echilibru precar pe genunchiul său stâng, îndoit, încordat ca o Meteoră. Privea cu ochii în gol neorânduiala propriei sale existenţe.
Domnea în el un acut sentiment al înstrăinării şi al singurătăţii, o teamă de neoprit, o frică instinctivă, înăbuşitoare.
Afară, ferestrele înalte şi înguste ale turlelor Bisericii Zlătari, luminate de soarele în crepuscul, deveneau pentru el lăcaşuri unde îşi stivuia gânduri, pliindu-le cu răbdare.
Îşi mai lăsa din când în când câte o amintire să rătăcească până să-i afle un loc potrivit de încredinţare într-un spaţiu al oraşului: gustul dulce şi crud al florilor de salcâm, mersul pe aripile unui avion în parcul Henri Coandă, ecoul creat între pereţii unui liceu străin, mirosul coacăzelor necoapte şi păroase pe care le strivea cu poftă între dinţi prin poieni neumblate.
Odată cu gândurile sale disparate- de care nici nu mai era sigur că îi aparţineau, ca şi cum altcineva i-ar fi trăit viaţa, seara cobora peste centrul prăfuit al oraşului aflat în neorânduială.
Va adormi din nou, în acea dulce uitare de sine nu prea îndelungată. Iar dimineaţa se va trezi cu modelul cuverturii de in, imprimat pe obrazul stâng, ca tatuajul complicat şi simbolic al unui maori.

fragmentarium

"Te cunosc după somn, după pijamaua pe care o porţi, după cutele lăsate de trupul tău pe cearşaful alb, scrobit, apretat ce scârţie ca zăpada îngheţată într-o dimineaţă de noiembrie. E amprenta corpului tău, caldă, distinctivă.
Mă aplec şi îmbrăţişez locul ce păstrează forma ta.
Atunci mâinile mi se lungesc, coapsele-mi par a creşte, coastele până ce, ajungând la o suprapunere, capăt forma ta", îi spuse ea- o blondă în hanorac negru, lui- un tânăr uşor creol cu şapcă albă.
Stăteau cu obrazul lipiţi unul de celălalt. În decorul unui roman.

Preludiu în do minor BWV 934.Moderato

Nimeresc uneori în camera rece şi întunecoasă a tăcerii.
Mă sugrumă constant; cu ghearele ei nevăzute, ascuţite, taie în mine, despicându-mă, croindu-şi drum până în profunzimea fiinţei mele încât simt cum se scurge sufletul din mine.

Curg amintirile- picături sonore, de nestăvilit.
O ploaie dureroasă, şi fiecare strop cade cu o greutate de nesuportat.
Iar ceea ce rămâne sunt alte resturi de tăcere şi de gânduri de care se vor lovi cei ce mă cunosc, cei ce mă uită şi cei ce nu mă ştiu încă.