On the Run

Fug de mine însămi.
Sunt străina absolută, o fiică pierdută mergând până la capătul aleii.
Mă ascund prin băi şi case străine, mă joc cu copiii necunoscuţilor, privesc cum timpul alunecă pe lângă mine cu trupul şerpuitor şi umed, cu braţele învineţite, înţepate
Nu reprezint mai mult decât un străin.
Această fascinaţie a necunoscutului, acest pericol al aripilor strivite de roţile maşinilor, al sângelui care dispare în fisurile trotuarului.

La capătul aleii unde cineva îmi culege corcoduşe, se vând telefoane mobile; un bărbat cu pantaloni gri şi tricou albastru scămoşat traversează strada cu o pungă grea de căpşuni. Fructele şi-au lipit sângele de obrazul alb al pungii. Bărbatul traversează. Stau şi privesc cum semaforul îşi schimbă culorile, inspir aerul de benzină. Ştiu că cineva îmi vorbeşte, nu aud cuvintele. Percep doar tatuajul şerpuitor al unui bărbat de înălţime mică care aşteaptă să traverseze.

Privirea îmi cade asupra pantofilor mei. Sandalele nu îmi aparţin. Ceea ce am este această piele a tristeţii care mă strânge, de altfel trupul îmi este înstrăinat.
Trăiesc prin imagini şi cuvinte, prin mirosuri şi texturi.
Nicio oră nu este a mea, nici un timp al meu.
Mi-e dor să scriu şi mie dor de mine însămi. Mi-e dor de întoarcerea fiicei risipitoare.

Givenchy eaudemoiselle

A venit vremea să îmi aştern din nou trupul aici. Trupul meu de douăzeci-şi-doi de ani îmbrăcat într-o rochie roşie cu model: multe fetiţe înlănţuite, ţinându-se de mână, privind cu ochi diabolici ceea ce se învârte în jur. Fetiţele îmi şoptesc cuvinte cu voce stringentă, şi îşi întind mânuţele să apuce viaţa.

Zece aprilie.
Vântul îmi suflă în ochi, îmi piaptănă părul, redă fluiditate mişcărilor trupului meu
E nevoie de o simplă aromă- cea amăruie- mirosul greu al întunericului din cafenele şi cluburile în care am poposit uneori cu sentimentul deşertăciunii în suflet. Mă alegeţi cuvinte, mă împresuraţi şi purtaţi-mi infinita bucurie de a fi, infinita teamă de a exista.

Am coborât după gustul dulce al napolitanelor poloneze,
am auzit răsetele din pasajul cu acoperiş de sticlă galbenă, răsete viscerale, şi m-am simţit brusc, liberă.
Mi-am amintit că în suflet mai cresc, uneori, flori, mult mai rar decât ramurile înflorite care mă năpădesc pe dinăuntru.

Cum voi uita porumbelul golit de viaţă de pe strada Academiei?
Viscerele sale în care nimeni nu mai desluşeşte viitorul, ci aduc oroarea într-o dimineaţă în drum spre facultate.

Bucuria: un covrig cu susan adăpostit în rotunjimea rucsacului, o mostră de parfum,
glasul pur de la capătul telefonului în care auzi un zâmbet, privirea profesorului în sala undeva la mansardă, mult prea încăpătoare pentru câţiva studenţi, drumul cu castani pe bd. Magheru, singurătatea împlinită cu o carte în mână. Liniştea, mereu liniştea.

Leapşă

Leapşă de la Miriam

Îi dau curs abia acum (într-un moment de tihnă), dar cu mare poftă.
Aşadar: Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Da, de trei ori da. Toate cărţile care au trecut prin mâinile mele sunt pline de semne- de prin anul 1 folosesc post-it-uri, şi dacă înainte le rupeam acum am găsit (din surse personale) nişte post-it-uri subţiri ca nişte făşii, numai bune de scris nişte pensé-uri pe margini.
Când sunt nevoită [necesitate crudă], îndoi paginile, dar cu regret şi teamă, însă nu le las niciodată îndoite (încercare de a mă disculpa).

Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă "da" care a fost aceasta?

Sigur. "Selected Poems"- T.S. Eliot. De la Laura... My joy and inspiration.

Citiţi în baie?

Spre surprinderea tuturor, dar nu şi a celor apropiaţi...da.
De fapt uneori am mari revelaţii(nu doar Arhimede), până se încălzeşte apa pentru duş... Nu mă tem că stric cărţile...îmi asum asta.

V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă "da" care ar fi fost aceasta?
Da. M-am gândit şi încă mă mai gândesc la asta.
Scriu în momentele când sunt egală cu mine însămi, sau dimpotrivă. Încă nu mi-a ieşit din minte personajul care nu are o viaţă proprie, subiect uşor a la Pessoa.

Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Mă uit la ele cu jind.Se târăsc după mine când intru în librării. Da, sunt de baza, cum spunea Miriam. În ultima vreme mă simt confortabil cu cele cartonate şi cu supracopertă.

Care este cartea preferată?

Greu de spus. Obişnuiam să mă gândesc la aşa ceva înainte. Nostalgia lui Cărtărescu ocupă încă "a corner of my heart", şi de fapt ea se leagă mult de tot cu ceea ce fac acum.
Şi Colecţionarul lui Fowles.

Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Ar trebui să recitesc anumite cărţi esenţiale, dar mi se întâmplă rar să citesc de două ori aceeaşi carte, poate refuz să dau ascultare(deocamdată)"conştiinţei lectoriale". Da, am recitit Pădurea spânzuraţilor, Colecţionarul, dar visez la un viitor apropiat când voi reciti periodic Don Quijote sau Divina Comedie şi Proust. Da, mereu Proust şi ruşii. (acum cântăresc care)


Ce părere aţi avea de autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

I'll skip the 1st part, pentru că nu înţeleg sensul întrebării, as for the 2nd, le-aş mulţumi că există(sau că au existat) şi că mă bucură.

Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Uneori. Nu sunt foarte narativă, ori discursivă. Le împărtăşesc unor colegi, mamei, mătuşii mele, lui D., în general celor dispuşi să mă asculte şi uneori să mă înţeleagă. Sau bloggerilor :)

Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Cineva îmi şopteşte: necesitatea, bibliografiile impuse de profesori.
Dar când intru în librării: deschid cărţile la mijloc şi un suflu mă trage în interiorul lor. Închid cartea şi văd dacă a rămas ceva din amintirea răcoroasă a lor. Dacă da, înseamnă că autorul sau cartea vrea să mă îmbrăţişeze.
Alteori- mă cheamă titlul sau "obrazul cărţii" (coperta).
Care credeţi că e o lectură "obligatorie", o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Greu, greu... Cervantes, în general Titanii, Platon...marile nume de care am auzit cu toţii, dar pe care puţini nu i-au ignorat.

Care este locul preferat pentru lectură?

Patul cu cele douăsprezece perne cu ciucuri, divanul meu care stau ca un maharajah.
Scaunul negru tip "boss" din faţa biroului.
Sau locul nr.25 de la BCU când nu sunt cititori mulţi în preajmă şi lumina e difuză...

Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Linişte. Obişnuiam muzică înainte, dar acum mi-o creez eu însămi: ascult sunetele paginilor şi cele sugerate de...Gogol acum.

Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Da, însă mi-e greu să mă concentrez pe o distanţă mare de pagini; am reuşit să citesc The Scarlet Letter de Hawthorne aşa. În rest, pasaje.

Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Citesc şi cumpărate şi împrumutate. Împărăteasă a cărţilor din biblioteca de la litere. Acelaşi sentiment de vinovăţie când nu le termin şi le aduc necitite. Ar trebui să îmi formez o nouă strategie. Am nevoie de sugestii.

O carte este pentru mine... Cum aţi descrie o carte?

Pasajul către mine însămi.
________________________________________
Acum dau invitaţia mai departe către: Dragyoursoul Psihedelicul, Malina şi tuturor iubitorilor de carte.

Numele tău scris pe apă

Respir adânc, precipitat, oarecum înmuitată în spaimă. Trag aer în piept. Am nevoie de cea mai pură gură de aer.

Îmi petrec fularul cu ciucuri negri după gât, până la baza nasului, ca o femeie afgană potrivindu-şi burkha. Sub tălpile cizmelor de acum două sezoane (moda nu se schimbă atât de repede) zăpada scârţie, zgomotul ei crocant ca o felie de glazurată cu marţipan, mâncată de mult, la o nuntă, pe vremea când mă jucam cu pistoale fosforescente cu apă.
E un exerciţiu prea ostentativ. Sunt puţini cei care mă citesc, aş prefera, totuşi în acest caz, să fiu o străină. Dar trupul meu, corpul meu e cunoscut de o serie de cititori apropiaţi. Faptul că pentru trecători sunt o necunoscută, o anonimă, îmi aduce linişte acum, chiar cutezanţă.
N-am izbutit în a-mi alcătui o persona potrivită, aspir la ceea ce făcea Ezra Pound.
Mă ataşez de aproape toate personajele pe care le întâlnesc la distanţă de pagini, şi de treăcătorii de care îmi ascund privirile, din timiditate, teamă sau pudoare.

Ei nu-mi cunosc greşelile, visele, gândurile. Le comunic doar ceea ce spun ochii mei, ceea ce se află înlăuntrul privirii mele pentru cine vrea să vadă şi să înţeleagă.

A nu spera ceva de la ceilalţi, a nu te aştepta la... a fi liber, a înghiţi cu nesaţ aerul rece al dimineţii, după ce uşa blocului se închide cu zgomot în urma ta.
A trăi sentimentul că azi vei avea curaj, că vei cuteza să fii- gânduri pe care le porţi cu sine, şerpuind pe Calea Victoriei.

Deasupra trupurilor cărţilor noi ne îmbrăţişam sufletele.

Sunt gândacul de bucătărie pe care nu-l iubeşte nimeni şi care a traversat în grabă suprafaţa argintie a blatului chiuvetei

Pereţii visului sunt cei între care mă trezesc dis-de-dimineaţă, mă zvârcolesc, dau din picioare şi îmi simt umerii amorţiţi, braţele grele, gura însetată, şi mintea frântă după peregrinările nesfârşite. Eu sunt cea născută în depărtări, sunt fata din depărtare cu viziuni astrale.

Cea care închină ode automatelor de cafea, ceai şi ciocolată caldă,
Cea care a gustat toate aromele de la capătul holului,
Cea a aşteptat ca el să revină din lume cu pletele sale de aramă.

În zahărul care adastă pe fundul paharului maro de plastic în două nuanţe, se consumă orele în facultate.
Mă gândeam că inima de pluş în jurul căreia se înnodase un fir lung de păr castaniu, ar fi putut fi a scriitoarei Simonetta, cea care mă încuraja să scriu...

Aud respiraţia uşilor, umflându-şi pântecul lemnos, şi dincolo ascult zgomote fojgăitoare, târâitoare.
Rămăsesem în lift de unde auzeam cum uşile respiră şi îşi umflă pântecele răcoroase cu vene lemnoase

Fraze găsite pe o franzelă pe lună.
Şi lacrimile sale erau perle.
Aş vrea uneori să pot xeroxa covrigii şi printa ca să ne ajungă tuturor. Covrigi pentru umaninate aşa cum este plăcerea mea de a scrie astă-seară.

Neîncrederea are gustul murdăriei de argint, sunet de pahar cu buză spartă.

Aş vrea să îmi spui cine sunt.

Viziunea mea cu Luca Pacciolli imbracat in haina renascentistă, brocart de atlaz albastru
În final sunt bomboana de migdală cu glazură de ciocolată din buzunarul stâng al paltonului gri şi...palma mică a iubitei tale mă atinge întâmplător când îşi încălzeşte degetele în căuşul palmei tale.

Iartă-ne, căci suntem atât de singuri.

* * * * * * *

La înmugurirea noului an,
zăpada cade molatic, ireal de alb peste ramurile mesteacănului din faţa camerei mele.

Pentru cine se aşterne zăpada?