Preludiu în do minor BWV 934.Moderato

Nimeresc uneori în camera rece şi întunecoasă a tăcerii.
Mă sugrumă constant; cu ghearele ei nevăzute, ascuţite, taie în mine, despicându-mă, croindu-şi drum până în profunzimea fiinţei mele încât simt cum se scurge sufletul din mine.

Curg amintirile- picături sonore, de nestăvilit.
O ploaie dureroasă, şi fiecare strop cade cu o greutate de nesuportat.
Iar ceea ce rămâne sunt alte resturi de tăcere şi de gânduri de care se vor lovi cei ce mă cunosc, cei ce mă uită şi cei ce nu mă ştiu încă.