Numele tău scris pe apă

Respir adânc, precipitat, oarecum înmuitată în spaimă. Trag aer în piept. Am nevoie de cea mai pură gură de aer.

Îmi petrec fularul cu ciucuri negri după gât, până la baza nasului, ca o femeie afgană potrivindu-şi burkha. Sub tălpile cizmelor de acum două sezoane (moda nu se schimbă atât de repede) zăpada scârţie, zgomotul ei crocant ca o felie de glazurată cu marţipan, mâncată de mult, la o nuntă, pe vremea când mă jucam cu pistoale fosforescente cu apă.
E un exerciţiu prea ostentativ. Sunt puţini cei care mă citesc, aş prefera, totuşi în acest caz, să fiu o străină. Dar trupul meu, corpul meu e cunoscut de o serie de cititori apropiaţi. Faptul că pentru trecători sunt o necunoscută, o anonimă, îmi aduce linişte acum, chiar cutezanţă.
N-am izbutit în a-mi alcătui o persona potrivită, aspir la ceea ce făcea Ezra Pound.
Mă ataşez de aproape toate personajele pe care le întâlnesc la distanţă de pagini, şi de treăcătorii de care îmi ascund privirile, din timiditate, teamă sau pudoare.

Ei nu-mi cunosc greşelile, visele, gândurile. Le comunic doar ceea ce spun ochii mei, ceea ce se află înlăuntrul privirii mele pentru cine vrea să vadă şi să înţeleagă.

A nu spera ceva de la ceilalţi, a nu te aştepta la... a fi liber, a înghiţi cu nesaţ aerul rece al dimineţii, după ce uşa blocului se închide cu zgomot în urma ta.
A trăi sentimentul că azi vei avea curaj, că vei cuteza să fii- gânduri pe care le porţi cu sine, şerpuind pe Calea Victoriei.

Deasupra trupurilor cărţilor noi ne îmbrăţişam sufletele.

Sunt gândacul de bucătărie pe care nu-l iubeşte nimeni şi care a traversat în grabă suprafaţa argintie a blatului chiuvetei

Pereţii visului sunt cei între care mă trezesc dis-de-dimineaţă, mă zvârcolesc, dau din picioare şi îmi simt umerii amorţiţi, braţele grele, gura însetată, şi mintea frântă după peregrinările nesfârşite. Eu sunt cea născută în depărtări, sunt fata din depărtare cu viziuni astrale.

Cea care închină ode automatelor de cafea, ceai şi ciocolată caldă,
Cea care a gustat toate aromele de la capătul holului,
Cea a aşteptat ca el să revină din lume cu pletele sale de aramă.

În zahărul care adastă pe fundul paharului maro de plastic în două nuanţe, se consumă orele în facultate.
Mă gândeam că inima de pluş în jurul căreia se înnodase un fir lung de păr castaniu, ar fi putut fi a scriitoarei Simonetta, cea care mă încuraja să scriu...

Aud respiraţia uşilor, umflându-şi pântecul lemnos, şi dincolo ascult zgomote fojgăitoare, târâitoare.
Rămăsesem în lift de unde auzeam cum uşile respiră şi îşi umflă pântecele răcoroase cu vene lemnoase

Fraze găsite pe o franzelă pe lună.
Şi lacrimile sale erau perle.
Aş vrea uneori să pot xeroxa covrigii şi printa ca să ne ajungă tuturor. Covrigi pentru umaninate aşa cum este plăcerea mea de a scrie astă-seară.

Neîncrederea are gustul murdăriei de argint, sunet de pahar cu buză spartă.

Aş vrea să îmi spui cine sunt.

Viziunea mea cu Luca Pacciolli imbracat in haina renascentistă, brocart de atlaz albastru
În final sunt bomboana de migdală cu glazură de ciocolată din buzunarul stâng al paltonului gri şi...palma mică a iubitei tale mă atinge întâmplător când îşi încălzeşte degetele în căuşul palmei tale.

Iartă-ne, căci suntem atât de singuri.

* * * * * * *

La înmugurirea noului an,
zăpada cade molatic, ireal de alb peste ramurile mesteacănului din faţa camerei mele.

Pentru cine se aşterne zăpada?