duminică, septembrie 06, 2009

A Room of One's Own

În momentele mele de însingurare, deschid fereastra blogului, şi mă apuc să scriu.
Una din clipele rare de autenticitate, sau de autoficţiune, dacă preferaţi.
"A trage de destin ca de un gumilastic, a-l elasticiza, a-l rupe ca pe o fâşie translucidă de algă care îţi împroşcă pe neaşteptate obrazul."
Pentru că mi se face prea curând dor de locuri si oameni cunoscuţi cu teribil de puţin timp în urmă, dor de gustul de ouzo pe buza paharului, dor de coaja de lămâie şi pulpa de chitră pe care s-au prins cristalele de sare înainte de a lua o primă sorbitură de tequila, sau de aroma amară de Campari turnat într-un pahar cu suc de portocale.
Îmi revine în minte gestul personajului lui Tracy Chevalier- Griet: acul pătrunde lobul virginal al urechii fetei, tija cercelului adastă în carnea sa.
"Desprinde reticent cu degetele felia de lămâie aşejată în echilibru pe marginea paharului, o învârte pe farfuria albă presărată cu sare, după care desprinde cu dinţii ascuţiţi carnea albă, sărat-acrişoară din pielea lămâii. Buzele ei sorb precipitat şi cu teamă alcoolul incolor, cu gust imprecis. Abia la umbra chiparoşilor va simţi cum, cu fiecare pas, sorbitura infimă a lichidului, o inundă, o umple."

Aseară credeam că tunetele vor despica şi patul în care dormeam. Mă dedublez, dorm, simt pântecul cearşafului ca şi cum aş adăsta pe nisipul fin, vălurit de pe fundul Mării Negre, acolo unde a căzut o verighetă. Şi în somn păstrez o anume stare de veghe.
Camera de hotel albă, nu are lampă pe tavan, o percep luminoasă, curată, a room of one's own, cameră singuratică, cu uşa încuitată acum. Marea se aude undeva din spate, acelaşi zgomot neîntrerupt ca şi cum cineva ar aşterne în continuu cearşafurile pentru un pat.
Înregistrez gesturi, liniile unui profil, printr-o privire breviră şi voit disimulată, mirosuri, afişele cu Circus Americano, scârţâitul unei biciclete de tandem, mirosul înţepător al cailor trişti, scânteile de la jarul pe care zace porumbul copt.
Vocile se unifică într-o sferă, luna îşi presară cu economie razele şi pescăruşii mănâncă pufuleţi înmuiaţi în apă de mare.

3 comentarii:

justuntitled spunea...

comportamentul asta este al unui paianjen care are grija de panza sa, de prada sa, de locul sau in lume, printre crengi, in colturi virtuale, intr.un instinctual joc al existentei si creativitatii!
in privinta nuantei in lumea esentelor in sticle tari si a culorilor sapate(nu stiu cat de potrivit este cuvantul desi pe moment e seducator si il asez!) sub ac, nu as fi decat un amator si nu imi permit nuanta.

paianjenul are un anume simt, poate auzul atingerii, poate altceva si poate ca tunetele au atins alb si au intins marea pana la nisip, fin, valul adanc, curentul sarat, plin, rotind pana la perfectiune toate comorile tridente cu sidef, cu anemone si perla, coraline!
poate ca vor fi despicat patul si poate doar visul de purtatoarea de vis!
cine poate aseza perpetuu panza alba, fara lampa in tavan, cine, daca nu paianjenul, atribut al detaliului, oboselii si aproape vesniciei.. balaurul blogului laetitia, el a zvarlit palosul, inainte, in porti(si cine stie cum e magia asta, trezeste sau aduce in lumea basmului, unde nu ai decat litere pentru toate, haina, drum, dor si tava de jaratec), in afara de mare desigur

si poate paianjenul memoriei, precum al nimfei Cella, slujitor, tace
si poate arta fugii de blogo.sfera
""am incercat sa inot dincolo de usa incuiata a marii, unde numai epavele varstelor de aur mai desfac povesti si am cautat in nisipul ud cu degetul secunde cu solzi
"pescăruşii mănâncă pufuleţi înmuiaţi în apă de mare" semn ca pestii au plecat cu visele noastre, ale oamenilor si doar pufuleti le putem pune in loc pentru ordinea lumei, intregi!!

trimis către Laetitia, cu drag..
cuvintele.. appen

. spunea...

a room of one's own but not yours.Dorul e insuficient si nesemnificativ,el face cearsaful sa devina giulgiul in care te ingropi.
Cearsaful e dusmanul,beware,cearsaful o sa iti arda pielea si nu o sa mai dormi,o sa se infasoare in jurul tau o sa te sugrume si o sa faca riduri in piele si in vise.In sfarsit,o sa imbacseasca sub tine,inutil insuficient.Pescarusii nu respira,ei doar traiesc.

justuntitled spunea...

a room of one's own but not yours.. asta pare un statement !!
restul e amenintator si dorul.ui un loc cumva nepotrivit ii gasesti, imbacsire.a !!

singura durere pare a fi in ate precum cu pinocchio, gepetto`s cut!
Pufuletii nu respira, ei doar trezesc pescarusilor sarea si cand selena nu ii mai picura in mare si anotimpul a trecut revine "acelaşi zgomot neîntrerupt ca şi cum cineva ar aşterne în continuu cearşafurile pentru un pat."

cuvintele.. opiell