Sunt gândacul de bucătărie pe care nu-l iubeşte nimeni şi care a traversat în grabă suprafaţa argintie a blatului chiuvetei

Pereţii visului sunt cei între care mă trezesc dis-de-dimineaţă, mă zvârcolesc, dau din picioare şi îmi simt umerii amorţiţi, braţele grele, gura însetată, şi mintea frântă după peregrinările nesfârşite. Eu sunt cea născută în depărtări, sunt fata din depărtare cu viziuni astrale.

Cea care închină ode automatelor de cafea, ceai şi ciocolată caldă,
Cea care a gustat toate aromele de la capătul holului,
Cea a aşteptat ca el să revină din lume cu pletele sale de aramă.

În zahărul care adastă pe fundul paharului maro de plastic în două nuanţe, se consumă orele în facultate.
Mă gândeam că inima de pluş în jurul căreia se înnodase un fir lung de păr castaniu, ar fi putut fi a scriitoarei Simonetta, cea care mă încuraja să scriu...

Aud respiraţia uşilor, umflându-şi pântecul lemnos, şi dincolo ascult zgomote fojgăitoare, târâitoare.
Rămăsesem în lift de unde auzeam cum uşile respiră şi îşi umflă pântecele răcoroase cu vene lemnoase

Fraze găsite pe o franzelă pe lună.
Şi lacrimile sale erau perle.
Aş vrea uneori să pot xeroxa covrigii şi printa ca să ne ajungă tuturor. Covrigi pentru umaninate aşa cum este plăcerea mea de a scrie astă-seară.

Neîncrederea are gustul murdăriei de argint, sunet de pahar cu buză spartă.

Aş vrea să îmi spui cine sunt.

Viziunea mea cu Luca Pacciolli imbracat in haina renascentistă, brocart de atlaz albastru
În final sunt bomboana de migdală cu glazură de ciocolată din buzunarul stâng al paltonului gri şi...palma mică a iubitei tale mă atinge întâmplător când îşi încălzeşte degetele în căuşul palmei tale.