Frică

au îmbătrânit păianjenii

şi pânzele lor atârnă încărunţite

până la trensparenţă, goale,

nelipicioase.

păianjenii filiformi cu picioare lungi

din baie

îşi fac semnul crucii înainte de a muri.

au imbatranit si rinichii mamei,
Se pietrifica nevazuti,
pe interior.

au îmbătrânit şi gâturile femeilor,

trunchiuri încovoiate de salcii

cu scoarţa aspră.

vocea mamei mă chema,

dublu, dimineata,

când eram mică,

vocea mamei creştea, se subţia,

cotele dunării la Medgidia,

mă trezeau cu zgomotul radioului,

puricii ma sarutau sangeros,
printre cearsafurile apretate, aspre,
fara siguranta afectiunii,
mereu mai prietena cu strainii decat cu
fratii, surorile, tatal si mama.

printre elitrele coleopterelor, printre pasii miriapodelor paroase, ascunsa printre tufisuri de coacaze,
sau alaturi de gandacii de bucatarie pe care nu-i iubeste nimeni, o fetita.

abandonul e necunoastere,
insiferenta cu care omori puii gandacilor.

vocea mamei, hâșâită,
frecvențele imprecise ale undelor radio,

mama cu maxilarul strâmb,

şuierând printre clești,

cu ochii negri, mici şi apoşi

ai păianjenilor pe care îi inecam în cadă.

mama pe care o inecam in cada,
mama pe care o taiam cu lama cutitelor,
paianjenii pe care ii iubeam mai mult decat parintii,
paianjenii mai fragili si apropiati decat
indisponibilitatea sentimentala a propriei familii.

Fetita care nu s-a increzut niciodata in cuvintele de dragoste ale mamei,
Fetita care se bucura de intepaturile paianjenilor si ale insectelor ca si cum ar fi fost tandretea pe care nu a avut-o niciodata.