Inutilitatea umbrei

Hai să ne înoptăm şi să rămânem muţi
în sărutul continuu al cadavrelor indiene
acoperite de mortarul cutremurelor,

în îmbrăţişarea sferică a eternităţii.
Vino şi acoperă-mi gura cu izvorul tău de lumină.

Fără contur, mă înconjuram de dârele de incandescenţă
ale trupului tău.
Mâinile subteranei se întindeau să apuce văzduhul
pe care în secunda întâi l-ar fi mototolit ca pe compunerile
pătate de cerneală ale copilăriei,
iar păsări străine şi negre,
şi-ar fi agăţat ţipetele
de marginile lumii.

Tu vei cunoaşte parfumul lumii mele cu nume de-ntuneric,
cu aromă de petrosin maturat de răcoarea
umedă a depozitului de lumânări.

Fă-mi tu o graniţă din cuprinderea braţelor tale
în care să nu-mi fie teamă de
umbra mea - corp de întuneric,
cu ajutorul căruia poţi astupa rănile din asfalt.

Împrumută-mi vocea ta, palmele tale
să construiesc o lume nouă.
Eu, cea care nu are nimic mai mult decât aceste cuvinte,
această linişte, această răcoare.