something blue..

Reflexii in oglinda lui Kierkegaard

Ma simt ca in 20.008;
supersonic zboara
avioanele, un sommet de trei zile,
iar noi stam la seminar, in racoare, sprijiniti pe banci lacuite si dure de lemn,
ascultand teoriile lui Piaget si apriorismul kantian.
Iar eu imi ascult vocea. Servetelele colegei din Pucioasa miros a flori de mar.
Apoi facem masti din hartie, în timp ce ea dezgoleşte de poleiala rosie, o bomboană în forma de inimă.
Peste jumatate de oră plutesc peste un volum în franceză, ca Marc Chagall, zburând peste oraşe, târând după el culorile, pajiştile şi dealurile.
Aş putea alipi ochii celor din jur, fără a-şi pierde identitatea privirii.
imixtiune de imagini şi voci. Camerele, holul de marmură spune prea mult pentru ca eu să vorbesc.
Totuşi, există acea constrângere în a accepta totul, vizual.
"Îmi voi întoarce privirea- aceasta va fi singura mea negaţie".
Accept bucata de scotch care lipeşte covorul din bibliotecă, sau poate de fapt literatura engleză, de cea germană. Pe rafturi reci, de tabla crem stau cărţi. Unele noi, sfâşiate, cu mios dulceag, care lasă urme de praf pe degete, urme asemeni sângelui.
E o uriaşă anticamera, metafora bibliotecii-labirint?
Un loc pentru reginele din Meroé.
Francezi cu haine occientale şi cu baghete (da, acele pâini) trec prin faţa Bisericii.
Vântul muşca prea tare pentru douăzecişiopt martie.

Nimeni nu mă vede. Mă ascund în spatele trecătorilor, ca cei care vin din direcţia opusă să nu mă vadă.

Reflexii în geamurile vitrinelor de pe bd.Elisabeta.

Zi încheiată. Pe birou aşteaptă ceaiul de verbină cu flori de portocal, de la Carrefour.
Linişte la pachet ga - ran- ta- tă.
Poate că aşa nu voi mai visa cum expodează stelele, asemeni unor globuri de sticlă în frânturi reci, apoi în particule, pulbere şi atomi, sau în firimituri de oglindă.