Windows cu vedere spre Delft

În biblioteca de romanice, mirosul de mosc e atât de intens încât pare degajat din tomurile autorilor clasici : Cicero, Caesar şi stoicul Marc Aureliu.
Înseamnă că aroma latinei e de mosc.
Liniştea unei zile de sâmbătă se prelinge în cavernele viscerale.
O studentă –aplecată asupra unui volum de literatură italiană. E cu siguranţă decupată, descusută, translatată dintr-un tablou de Vermeer.
Ea e Dantelăreasa.
Aceleaşi plete blonde, luminoase, acelaşi cap rotund şi fragil. Aceeaşi concentrare profundă.
Nu ne aflăm totuşi în Delft, deşi lumina curge pe fereastră, se rostogoleşte în raze lichefiate şi cade pe capul ei.
Suntem în biblioteca de romanice,
Miroase a curat, a mosc, a bucăţi parchet proaspăt îmbinat, iar Dantelăreasa stă absorbită de lectura unui volum în limba italiană.
Din când în când, ritmic şi sacadat, loveşte butoanele unui laptop.
Ecranul e de fapt fereastra, e vederea spre Delft , şi ea, mica Dantelăreasă brodează absorbită, cuvinte ,
cu degete fine şi lungi,
brodează litere
pentru un referat.
O frântură de Olandă, dintr-un colţ al bibliotecii de limbi romanice.
Ora 12:55.
Pluriperspectivism.
Ceea ce readuce realitatea e zgomotul incisiv al tocurilor unei trecătoare.
Apoi, o pasăre îşi profilează umbra aripilor ( cu o anvergură de aproximativ treizeci de centimetri) pe bucăţile de ceramică (poate flamandă) ce alcătuiesc zidurile Universităţii de Arhitectură „Ion Mincu”.
Care e oare arhitectura noastră interioară, launtrică, lăturalnică?
Dantelăreasa asta în blugi are laptop-ul unplugged. Curând se aude acordul distinct (precum zgomotul mereu altfel al ferestrelor) la închiderea Windows-ului.
Acum nimeni nu se mai află pe locul numărul 28,
Acum conturul siluetei sale ca de abur a dispărut.

Persistă mirosul greu şi-ameţitor de mosc şi ecoul unor paşi mici, cu tocuri dureros de a ascuţite, ce se pierd în distanţă şi în timp...