Oamenii nu mai seamănă cu corăbiile lor

S-a întins pe valuri, şi-a cufundat capul în apă şi a închis ochii.
Cu respiraţia îngreunată, a început să despartă ritmic valurile calde de cele reci.
Îşi simţea trupul încordat, atârnând tot mai greu spre adâncuri, dar continua să se ţină cu palmele de valuri.

Simţea că în orice clipă trupul îi va ceda, şi totuşi trebuia să înainteze.
Până la urmă doar aşa putea fi cel mai aproape de mirajul zborului.
Femeie cărând în scurta sa viaţă fericirea, povestea sa proprie, bucuriile ca nişte valuri calde, amintirile, imaginile adunate.

De acum tălpile sale nu mai atingeau nisipul, ci împroşcau cu mişcări scurte apa sărată, aproape delicioasă.

Un pui de pescăruş aflat în faţa sa stătea nestingherit, netemător, sfindând-o parcă.
Şi într-un joc, cu o plăcere copilăroasă, stropi mica pasăre ce nu parea a ţine sema de pericol. Abia la al treile asalt al stopilor îşi luă zborul.

Pretutindeni vocea mării.
Atunci îşi aduse aminte că glasul acela îl mai auzise cu două săptămâni în urmă, prin telefon, când el o sunase de departe.

Inspiră.
Fu surprinsă de un val care îi mătură cu delicateţe trupul alungit, răvâşindu-i şuviţele de păr.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Când ieşi din apă, trupul îi părea străin. Privindu-se din afară, văzu corpul unei femei cu gât lung, mers îngreunat şi repiraţie tăiată.

Atunci s-a întins pe nisipul răcoros, şi-a lungit picioarele ude, tălpile şi se chirci undeva aproape de ţărm ca o scoică, împreunându-şi palmele, strângându-şi genunchii la piept şi părul din care încă mai picurau stropii săraţi asemeni lacrimilor.